Sari la conținut

NOI CONSULTĂRI PUBLICE: Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice. SPRIJIN EDUCAȚIONAL. Intervențiile 3.1 și 3.2

26.06.2025

Azi, 26 iunie, am continuat seria întâlnirilor cu reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor interesate de sprijinul educațional pentru preșcolarii și școlarii din Zonele Urbane Marginalizate, care poate fi oferit în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL SATU MARE PENTRU DEZVOLTARE SOCIALĂ. Am dezbătut împreună aspecte referitoare la Ghidurile Solicitantului – Condiții Specifice aferente Măsurii 3. Sprijin educațional pentru preșcolari și școlari, Intervenția 3.1. Modernizarea structurilor școlare frecventate de copiii din ZUM (PIDS 1.1) și Intervenția 3.2. Furnizarea de servicii educaționale, de tip școală după școală (PIDS 1.3). Am discutat despre cerințe tehnice și despre provocări în ceea ce privește întocmirea și implementarea proiectelor.

Mulțumim participanților pentru contribuția valoroasă la discuții!

Cei interesați, care nu au reușit să participe la primele două întâlniri, sunt așteptați miercuri, 2 iulie 2025.

Consultați Ghidurile Solicitantului – Condiții Specifice Măsura 3. Sprijin educațional pentru preșcolari și școlari, Intervențiile 3.1. și 3.2 AICI.