26.01.2026
GAL SATU MARE PENTRU DEZVOLTARE SOCIALĂ a participat azi, 26.01.2026, la un proces de consultare a Grupurilor de Acțiune Locală și a structurilor asociative relevante, având ca obiectiv identificarea nevoilor locale, temelor de interes și a formelor de cooperare care pot genera impact real în comunități. Consultarea cu tema „Rolul Secretariatului General al Guvernului în sprijinirea dezvoltării comunitare” a fost organizată, în format hibrid, de către Secretariatul General al Guvernului.
Printre temele de dezbatere s-au numărat: nevoile comunităților marginalizate, rezultatele și beneficiile aduse comunităților prin proiectele finanțate de GAL-uri, importanța cooperării ca demers strategic pentru maximizarea rezultatelor existente, în contextul unor finanțări complementare și viitoare.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre planificarea unor acțiuni de sprijin pregătitor pentru cooperare internațională. Aceste acțiuni ar avea drept scop identificarea unor parteneri relevanți pentru nevoile de cooperare ale GAL, precum și de concretizare ulterioară a unor activități efective de cooperare. Parteneriatele create atât la nivel național, cât și la nivel internațional, vor putea fi dezvoltate ulterior, prin intermediul unor proiecte complementare viitoare, cu impact pe termen mediu și lung.
Una dintre concluziile principale ale întâlnirii a fost aceea că schimbul de experiență și resursele comune transformă inițiativele locale izolate într-o mișcare națională de dezvoltare.

Și prin afilierea la Federația GALurilor Urbane (FGU), interesele GAL sunt reprezentate la nivel național și internațional. GAL Satu Mare pentru Dezvoltare Socială s-a alăturat, în anul 2024, acestei rețele care oferă, totodată, cadrul de a împărtăși și prelua exemple de bune practici, idei inovatoare și soluții relevante.


