28.04.2026
Adunarea Generală ordinară a membrilor Asociației GAL Satu Mare pentru Dezvoltare Socială a avut loc azi, 28 aprilie 2026, începând cu ora 14:00, la sediul asociației.
În cadrul întâlnirii, membrii asociației au analizat și aprobat bilanțul contabil și contul de profit și pierdere aferente anului 2025. Totodată, a fost prezentat și discutat raportul de activitate pentru anul 2025, evidențiind principalele acțiuni și rezultate obținute în implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală. A fost prezentat Raportul de evaluare intermediară a implementării SDL a GAL Satu Mare pentru Dezvoltare Socială.
Pe ordinea de zi s-a aflat și stabilirea cotizației anuale, precum și dezbaterea unor teme relevante privind optimizarea implementării Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Satu Mare pentru Dezvoltare Socială.
Evenimentul a oferit membrilor organizației oportunitatea de a contribui activ la deciziile strategice ale asociației. Le mulțumim pentru implicare.






